Evenimentele care s-au intamplat in timpul urmatoarelor 100 de zile sau mai mult sunt de nedescris. Eram pe o mare deschisa si fara gheata. Estimam sa fim in luna noiembrie sau decembrie si stiam ca pretinsul Pol arctic era intors spre soare. Deci, parasind lumina electrica interna a lui „Dumnezeu care fumeaza” si caldura sa binevoitoare, trebuia sa intalnim lumina si caldura soarelui exterior, stralucitor prin deschiderea de sud a Terrei. Ne vom insela. Uneori, micuta noastra ambarcatiune condusa de vantul care era continuu si persistent, plonja traversand apele ca o sageata. De fapt, daca am fi intalnit o stanca ascunsa sau un obstacol, micuta noastra nava s-ar fi sfaramat in mii de bucatele.
In fine am luat cunostinta ca atmosfera devenea in mod decis mai rece si, cateva zile mai tarziu, icebergurile au fost zarite departe la stanga. Tatal meu afirma si corect, ca vanturile care ne umflau panzele veneau de la climatul cald din interior. Timpul anului era cu siguranta cel mai propice pentru noi pentru a ne face saltul catre lumea „exterioara” si a incerca de a alerga cu toata viteza vasului nostru de pescuit prin canalele deschise din zona inghetata care inconjoara regiunile polare.
Am fost curand printre blocurile de gheata si cum micul nostru vas a trecut canalele stramte si a scapat de zdrobire, nu stiam ce sa mai zic. Busola a executat aceleasi miscari dezordonate si nebune, in trecerea peste curba sudului sau peste marginea carapacei Terrei, care ne-a aratat-o in timpul intrarii noastre prin nord. Se invartea si plonja ca un lucru posedat de demon.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu