Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(32)

vineri, 6 mai 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(32)

Intr-o zi in care priveam puturos apele clare, de deasupra bordului vasului, tatal meu a strigat: „ Obstacol de bloc, drept in fata.”Privind inainte, am zarit de-a lungul unei cete care se imprastia, un obiect alb care iesea de mai multe sute de metri inaltime, taindu-ne complet inaintarea. Am coborat panza imediat si nu destul de repede. Cateva minute dupa, ne-am gasit prinsi intre doua iceberguri monstruoase. Fiecare din ele presa si se freca de vecinul sau enorm de gheata. Pareau ca doi zei razboinici luptandu-se pentru suprematie. Ne-am alarmat serios. De fapt, eram in prima linie a unei batalii regale; zgomotul tunator al scartiiturii ghetii parea ca niste tiruri continue de artilerie. Blocurile de gheata mai mare decat o casa erau frecvent ridicate la sute de picioare de forta puternica a presiunii laterale; tremurau si se balansau inainte si inapoi timp de cateva secunde, pentru a se afunda apoi cu un urlet asurzitor si a disparea in spuma apelor. Astfel a continuat timp de mai multe ore, aceasta confruntare de giganti de gheata. (va urma partea a v-a

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;