Ghe NICA-Blog: Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(36)

duminică, 8 mai 2011

Povestea stranie a lui Olaf Jansen in apele libere de la Polul Nord(36)

Cand mi-am recuperat partial simturile si cand m-am trezit din lesinul omului pe jumatate inecat, eram umed, intepenit si aproape inghetat, intins pe iceberg. Dar nu era nicio urma a tatalui meu sau a micului nostru vas de pescuit. Monstruosul iceberg se indreptase si se echilibrase din nou, isi ridicase capul poate de 50 de picioare deasupra valurilor. La piscul acestei insule de gheata, se intindea un platou, masurand probabil aproximativ 2500 de metri patrati.
Mi-am iubit tatal si am fost lovit de lovitura teribila pricinuita de moartea sa. M-am razvratit impotriva destinului, care nu mi-a permis de a dormi cu el in profunzimile oceanului. In fine, stateam in picioare si priveam in jurul meu. Bolta colorata in purpuriu a cerului se inclina in verdele oceanului fara limite si doar un iceberg ocazional era perceptibil. Am cazut in disperarea cea mai profunda. Am traversat cu prudenta icebergul pentru a ajunge in cealalta parte, sperand ca vasul nostru se redresase.
Oare m-am gandit ca tatal meu traia inca? Nu era decat o licarire de speranta care s-a nascut in sufletul meu. Dar asteptarea imi facea sangele sa fiarba in vine asa cum facea un stimulent rar trecand prin fiecare fibra a corpului meu. M-am dus pana la marginea abrupta a icebergului si am privit fix departe in jos, sperand, sperand mereu. Atunci am facut turul icebergului, parcurgand fiecare parcela a pistei si astfel am continuat sa-i dau turul incontinuu. O parte din creierul meu devenea cu siguranta tacnita in timp ce o alta parte, pana astazi, era perfect rezonabila.
(va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;