Ghe NICA-Blog: Cand incepe Evul Mediu

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Cand incepe Evul Mediu

Istoricii au dorit sa deseneze linia de demarcatie intre Antichitate si Evul Mediu. Unii o situeaza in anul 410, data la care Roma a fost cucerita de wizigotii lui Alaric. Altii, in 486, cand regele franc Clovis l-a invins pe Syagrius la Soissons, cel pe care Grigorie din Tours l-a numit “regale romanilor (galilor) ”, un galo-roman care nu depindea de niciun imparat, dar care a capatat demnitatea de “patrician imperial”. Iar altii au retinut data de 476, cand Odoacru l-a detronat pe ultimul imparat roman din Occident, Romulus Augustul, fiul vechiului general- ministru al lui Attila, Oreste. Opozitia la alegerea datei de 476 emana mai ales de la istoricii care constata ca o asemenea alegere ar situa invazia lui Attila in Galia si in Italia (in 451-452) in Antichitate, pe cand ei ar dori sa-l integreze in fresca medievala. Anul 395 a fost cel in care a murit imparatul Teodose I cel Mare ( imparatul unui Imperiu roman unificat ) si-a divizat Imperiul intre doua entitati formal independente (Imperiul Roman de Occident si Imperiul Roman de Orient), cand imparatul roman de Occident Honorius s-a mutat la Ravenna de unde a asistat, neputincios, la marsaluirea barbarilor spre Roma. Dar in acelasi an s-a nascut si Attila, regale hunilor. Astfel, acesta s-ar fi nascut cand inceta Antichitatea si se nastea Evul Mediu? Istoricul francez Maurice Bocevier-Ajam considera anul 395 drept unul foate important, de cotitura in destinul omenirii, cand de fapt ar fi inceput, teoretic, Evul Mediu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

CODURI HTML

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

;