Ciuma din 1348

Ciuma din 1348, numita in mod curent ciuma neagra sau bubonica (sau bacilul lui Yersin, care l-a descoperit in 1894) a avut defectul de a fi transmisa prin contacte directe cu bolnavul contaminat, fiind mai ales transmisa si transportata prin purecii sobolanilor care se aflau in calele navelor. Iata de ce orasele portuare au fost primele atinse de boala. Acesti pureci, adevarati agenti patogeni, au trecut sarind de la un animal salbatic la unul domestic ca pisica, cainele care traiau pe langa oameni. Fara a mai vorbi de coloniile de pureci care se aflau in vechile case. Trebuie spus ca in acele vremuri mancarea se pastra in podurile caselor, sarate sau afumate. Proviziile se puneau la uscat in caz de asediu sau de invazii neasteptate. Conditiile de igiena erau precare in epoca. Numeroasele batalii lasau o priveliste dezarmanta, cu morti si multe cadavre care nu erau nici macar ingropate, cu cai lasati sa putrezeasca in aer etc. Aceste locuri blestemate erau insa un prilej de festin pentru sobolanii vagabonti care proliferau! Alte tipuri de ciuma, intervenite ulterior. Ciuma pulmonara (Pasterela Pestis) Foarte apropiata de cea precedenta, dar acest bacil capsulat pe cele doua extremitati are proprietatea pe timp uscat de a se inchide in ea – insasi si de a nu se dezvolta decat atunci cand conditiile lui sunt favorabile. Contagierea se face prin caile respiratorii. Se mai adauga epidemiile tuberculoza, variola, holera si tifosul datorate absorbtiei de apa plina cu bacili. Ciuma neagra in Evul Mediu Simptomele bolii Chiar daca nu se cunostea practic nimic despre viata bacililor, microbilor si bacteriilor, oamenii au invatat repede ca trebuie evitat de a atinge si de a te apropia de bolnavii contaminati, care sufereau de febra si de caldura insuportabila, de resimtirea inabusirilor, de dureri insuportabile la vintre si subsuoara, cu aparitii de buboane (basici purulente), ametitoare, dureri de cap, vomitari, hemoragii cutanate spontane sau hemoragii interne viscerale. La ele se adaugau desigur semnele slabiciunii psihologice: plansete, tipete, gemete, panica mentala, spaima, groaza si o disperare totala. Boala s-a raspandit foarte rapid, decesele aveau loc in cateva zile, uneori intr-o jumatate de zi. Jean de Venette, martor al marii epidemii de ciuma din 1348 descria astfel observatiile sale facute la Paris: „Oamenii nu erau bolnavi decat doua sau trei zile si mureau rapid, corpul parca era slanina. Cel care astazi era in stare buna de sanatate, era maine mort si bagat in pamant.” Ignorarea adevaratului agent de transmitere contagios a facut sa creasca frica fata de aceasta boala teribila, a dus la izolare si la griji multiple. Unii au invocat cerul, altii au vorbit de generatii sacrificate. Dar pentru toti durerea este teribila atunci cand vedem neputinciosi ca pleaca de langa noi toti aceia pe care ii iubim si nu-i putem ajuta. In special tinerii, aflati in floarea varstei. Umbra mortii a servit peste tot si i-a atins pe toti: bogati si saraci, copii si batrani, nobili puternici sau vagabonzi. Pretutindeni se vedeau cortegii de panza neagra, tristete, lacrimi, sinucideri, foame, teama, mizerie, sete si disperare! Cosmarul a devenit realitate permanenta! Oroarea s-a instalat pretutindeni. Cu cat era o mai mare concentrare de oameni cu atat mai mult epidemia lovea nemilos si mai mult. Toata lumea se temea de vecini care erau poate purtatorii teribilei boli. Atunci s-au taiat toate animalele si s-a plecat in aventura de-a lungul drumurilor traversand numeroase sate cu zavoarele trase, locuri desertice si tacute, cu toate ca nu toate casele sau fermele erau abandonate... Familiile s-au imputinat, unii copii au ramas orfani, altii s-au despartit de sotii lor, de frati si de surori... In spitale medicii nu mai faceau fata bolnavilor si nu se apropiau de ei, se spalau cu otet in timp ce preotii inarmati cu masti cu cioc ascutit dadeau binecuvantarea. In strazi erau aruncate munti de cadavre care erau rapid indesate pe carute precedate de clopotele. Cu totii se temeau sa nu ajunga intr-o fosa comuna acoperiti de var si de pamant. Astfel, dispareau familii intregi. Si nu era rar de a vedea locuitori modesti ai oraselor mostenind dintr-o data o mare avere sau un castel doar pentru ca toti ceilalti mostenitori mai apropiati au fost decimati de teribila boala. Si deodata s-a asistat la scene insolite: taranii au devenit noii bogatasi, imbracati in matase in mari castele abandonate. Toate astea au avut loc in timp ce intre Anglia si Franta a inceput un razboi stupid si de uzura, ce va dura „o suta de ani” ca si cum Dumnezeu ar fi vrut sa pedepseasca exemplar rautatea umana!