de Cicerone Ionitoiu
Memorandul
Situaţia românilor devenise de nesuportat şi Conferinţa Partidului Naţional Român întrunită la Sibiu pe 21/22 ianuarie 1892 a ales în locul moderatului Vincenţiu Babeş, ca preşedinte, pe Ion Raţiu şi s-a hotărât redactarea unui Memorand, spunând că:
„Plângerile noastre răspândite astfel în toată Europa, ascultate sunt şi recunoscute ca drept şi adevărate de toate naţiunile şi nu noi purtăm vina că opinia publică europeană a ajuns să recunoască că putred este ceva în statul acesta..."
Memorandul întocmit la Sibiu a purtat semnăturile conducerii: dr. loan Raţiu preşedinte, dr. Vasile Lucaciu secretar general, luliu Coroianu referent, George Pop de Băseşti vicepreşedinte, Eugen Brote vicepreşedinte, Septimiu Albini secretar.
Memorandul sublinia situaţia de teroare, abuzurile şi corupţiunea electorală, după ce prezentase istoricul pătimirii româneşti în vatra strămoşească, accentuat până la insuportabil după instituirea dualismului austro-ungar.
Nedreptăţile împotriva majorităţii populaţiei româneşti erau în toate domeniile vieţii politice, sociale, economice sau culturale, dându-se exemplul că în cele două universităţi se găsea un singur student român şi în întreaga instrucţiune un singur inspector şcolar, iar în ministere nu se mai numiseră români după 1867.
„Noi românii, o poporaţiune compactă de peste 3 000 000 de suflete, contribuim cu sângele nostru şi cu averea noastră pentru susţinerea statului, nu avem încă pentru înaintarea noastră culturală nici un aşezământ susţinut de stat."
O delegaţie de 300 de români a plecat la Viena unde s-a încercat pe data de 28 mai 1892 să se înmâneze acest Memorand împăratului. Dar după 5 zile de aşteptări, neprimiţi de împărat, românii s-au întors în Transilvania unde au fost schingiuiţi de autorităţi. Preşedintele, dr. loan Raţiu a scăpat cu mare greutate de a nu fi omorât şi a trebuit să plece de la Turda şi să se stabilească la Sibiu unde era centrul Partidului Naţional Român.
Studenţii intră în luptă. Apariţia pe scena politică a lui luliu Maniu
Acest tânăr crescut sub părul de la Bădăcin unde bunicul lui, Simion Bărnuţiu îşi redactase discursul ţinut pe Câmpia Libertăţii de la Blaj a preluat făclia pentru luminarea drumului naţiunii române spre scuturarea jugului austro-ungar şi unirea cu ţara.
La procesul de formare a personalităţii lui a contribuit şi unchiul său luliu Coroianu, redactorul Memorandului. In acelaşi an 1892, luliu Maniu, născut la 8 ianuarie 1873, fiind reprezentantul studenţilor din Transilvania şi Banat, a trecut clandestin Carpaţii şi s-a dus la Roman, în vechiul regat, la congresul studenţilor, de unde toţi aşteptau ivirea zorilor libertăţii, şi acolo a fost depus jurământul:
„JUR ÎN FATA LUI DUMNEZEU PE CONŞTIINŢĂ SI ONOARE, CĂ ÎMI VOI JERTFI VIATA PENTRU TRIUMFUL CAUZEI ROMANEŞTI!"
După cum vom vedea şi-a respectat jurământul reuşind să contribuie din plin la scuturarea jugului asupritor austro-ungar, să unească Transilvania cu ţara şi să devină unul din ctitorii României întregite.
Pe 1 decembrie 1918, la Marea Adunare de la Alba lulia, luliu Maniu a jurat pentru a doua oară, în faţa a patru arhierei, că va lupta pentru conservarea integrităţii hotarelor româneşti, până la sfârşitul vieţii.
luliu Maniu şi-a respectat jurămintele şi toată viaţa a luptat pentru apărarea fruntariilor româneşti şi împotriva tuturor formelor de dictatură ce căutau să fie impuse poporului român.
A murit exterminat în temniţa Sighetului pe 5 februarie 1953, la vârsta de 80 de ani, în urma unui proces înscenat de trădătorii puşi în slujba imperiului sovietic, ce urmăreau să slavizeze ţara şi să o transforme într-o provincie sovietică.
Am prezentat în rezumat, până acum, cadrul istoric în care s-a desfăşurat drama neamului românesc sub ocupaţia austro-ungară şi vom urmări evoluţia evenimentelor după apariţia în scena politică a lui luliu Maniu. A fost necesar acest lucru deoarece în raportul introductiv de trimitere în înscenarea judiciară din 29 octombrie 1947, susţinut de primul-procuror al Tribunalului Militar al Regiunii a ll-a Bucureşti, colonelul Alexandru Georgescu, în capitolul VIII, calificându-l trădător se spune:
„Crimele comise contra poporului român de Maniu, Mihalache si ceilalţi acuzaţi, în perioada care a urmat înlăturării dictaturii fasciste a lui Antonescu si victoriei obţinute de forţele democratice în tară au desăvârşit trădarea naţională care caracterizează toată istoria Partidului National Ţărănesc. Documente originale din trecut probează că încă din epoca imperiului austro-ungar, aşa-zisul Partid Naţional din Transilvania condus de luliu Maniu, era un susţinător al monarhiei habsburgice care oprima poporul român."
Numai nişte minţi bolnave, cum le caracterizează istoria pe cele ale comuniştilor, criminali odioşi, trădători de ţară şi de principii democratice au putut scorni astfel de acuzaţii, până la urmă ei, între ei, acuzându-se şi omorându-se ca nişte adevăraţi călăi, scursuri ale unei societăţi civilizate.
Peste toată această lucrătură satanică ţesută de debilii mintali comunişti ce au înecat şi România în sânge, aici în cetatea carpatină s-a înălţat pentru vecie figura luminoasă a lui luliu Maniu, adevărat democrat de renume internaţional.
Desfăşurarea vieţii de luptător şi martir a lui luliu Maniu, ctitor de ţară şi simbol al democraţiei şi moralităţii politice, va însufleţi generaţiile tinere ce vor să slujească adevărului şi dreptăţii, repere sigure în perpetuarea naţiunii române.
Luptător din tinereţe până la moarte
In timpul mişcării Memorandului, luliu Maniu era preşedintele Societăţii studenţeşti „Petru Maior" şi devenise membru în conducerea Partidului Naţional Român, şi a fost însărcinat să se ocupe de organizarea „Tribunei", organul de presă al partidului încă de la vârsta de 21 de ani, din 1894.
In această perioadă Transilvania era în fierbere, adunările de solidaritate cu memorandiştii se ţineau lanţ, încurajări veneau de peste tot şi mai ales din Ţara Românească.
Autorităţile ungureşti îl aduseseră la judecată pe 21 septembrie 1892 pe Aurel Popovici şi-l condamnaseră la un an pe doctorul Lucaci, iar pe Eugen Brote îl cercetau pentru răspândirea Memorandului, care făcuse vâlvă în toată Europa, dar pe care împăratul nu cutezase să-l scoată din plic şi aşa sigilat l-a trimis guvernului de la Budapesta şi tot sigilat a fost găsit în 1919 de trupele române care l-au adus la Bucureşti.
Şi totuşi, în timp ce procurorul general Vita Sandor extinsese acţiunea asupra întregului Comitet executiv al Partidului Naţional Român, autorităţile încercau prin corupţie (cu bani) să câştige pe preoţi şi învăţători rupându-i de partid. Răspunsul preotului vicar al Făgăraşului, Basil Raţiu, face cinste slujitorilor altarelor: „E foarte frumos că înaltul guvern vrea să vină în ajutorul preoţilor si învăţătorilor români, a căror stare materială este dureroasă; se înşeală însă dacă prin acest ajutor speră să obţină o schimbare în atitudinea politică a preoţimii fi învăţătorimii române. Noi românii cu toate că suntem oameni săraci, nu o să renunţăm niciodată la năzuinţele noastre politice, nici la punctele noastre de vedere, de dragul banilor." (Z. Pâcliseanu, „Guvernele ungureşti şi mişcarea memorandistă din Ardeal", 1934, Revista Fundaţiei Regale, nr. 5, p. 3 561).
Primul-ministru ungar a încercat să-l înduplece pe loan Raţiu ca să renunţe la revendicarea autonomiei Transilvaniei şi pretenţiile cerute prin Memorand în schimbul unei legi electorale mai favorabile pentru români. Răspunsul Preşedintelui Partidului Naţional a fost demn: „Nu s-a născut acel român care să aibă îndrăzneala să modifice programul partidului".
De pretutindeni veneau semnele de solidaritate cu memorandiştii care aşteptau senini procesul ce li se intentase de către stăpânirea austro-ungară. Gheorghe Pop de Băseşti, proaspăt ieşit din închisoare şi trimis în judecată şi în procesul Memorandului, îi scria lui Vasile Lucaci:
„Scumpe Bade, ...Acest proces al nostru va trebui să aibă un răsunet istoric. Aştept cu nerăbdare procesul şi sunt convins că vom putea arăta din nou tiranilor noştri demnitatea noastră de a sta neclintiţi de orice tentativă sau uneltire... Recunoşti, dragă bade, cât a fost de zadarnic să te încrezi în graţia împăratului. Nu se deosebeşte nici el de guvernele sale... este ca şi când te-ai plânge directorului puşcăriei contra brutalităţii temnicerului.
Cauza noastră nu se poate câştiga decât prin luptă şi solidaritatea noastră dârză şi neînfricată... Ne aşteptăm la cele mai grozave inchiziţii. Ele nu trebuie să ne intimideze, să ne slăbească credinţa, ci, din contră, să ne-o întărească, şi convingerea fermă este că trebuie să ne dezrobim de jugul străin cu orice preţ, aducând chiar jertfa supremă, viaţa...
Este chestia numai de timp şi vom învinge... numai având curaj vom putea atrage simpatia întregii lumi civilizate spre noi... Am scris lui Ratiu la Sibiu; el mă întrece în însufleţire. Dacă avem un astfel de conducător curajos şi înţelept, vom putea fi condamnaţi, dar nu învinşi." (Gh. Pop de Băseşti a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Român după loan Raţiu, din 1903 până în 1918, când l-a urmat luliu Maniu, în perioada luptei şi realizării unirii.)
După 20 de luni de instrucţie a procesului s-a fxat data judecăţii pe 7 mai 1894, la Tribunalul din Cluj. în toată această perioadă presa românească de pretutindeni a dezbătut nedreptăţile făcute poporului român arătând dreapta argumentare a Memorandului, iar „Tribuna" condusă de luliu Maniu a fost prezentă, număr de număr, apărând fruntaşii partidului care avuseseră curajul să aducă la cunoştinţa întregii lumi drama poporului român.
Ziua de 7 mai 1894 a rămas şi ea memorabilă. Peste 20 000 de ţărani îmbrăcaţi în cămăşi albe au invadat străzile Clujului, veniţi de prin toate satele cu preoţii în frunte. „Tribuna" din acea zi a scris: „Ziua de azi va fi pururea înscrisă cu litere de aur în paginile istoriei poporului român ca o zi epocală, ca o zi de triumf a conştiinţei naţionale, ca o zi de izbândă a civilizaţiei europene. Ziua de 7 mai 1894 va fi de o însemnătate nepieritoare nu numai pentru politica naţională şi culturală a poporului român, ci ea îşi va săvârşi efectul binefăcător departe peste hotarele etnice ale neamului..." („Tribuna", nr. 83/1894 - Sibiu.)
CICERONE IONITOIU-Viaţa politică-PROCESUL IULIU MANIU-Volumul I (A-003)
Sursa:http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php/840-Memorandul-Conferinţa-Partidului-Naţional-Român
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu